BEIRUT 04.08.2020

Sau cum tragedia putea fi evitată

, de David Măhălean

BEIRUT 04.08.2020

În seara zilei de 04 a acestei luni aparatele de filmat a cetățenilor libanezi au înregistrat probabil una din cele mai mari tragedii bazată pe cauze civile din istoria statului cedrilor. O navă încărcată cu artificii s-ar fi aprins în port, creând o primă explozie, de dimensiuni relativ reduse, încărcată cu scântei cauzate de artificii, ușor de observat pe multe dintre filmările nefastului eveniment. Una din aceste scântei a ajuns într-un depozit de nitrat de amoniu (aceeași substanță ca în cazul Mihăilești), provocând o a doua explozie, care avea să ia viața a cel puțin 130 de oameni, excluzând persoanele aflate în imediata apropiere a exploziei, care cel mai probabil au fost pulverizate.

Cazul Mihăilești are anumite trăsături comune. În anul 2004 pe drumul național de lângă comună, un autocar încărcat cu nitrat de amoniu s-a răsturnat și a explodat la puțin timp, ducând la decesul a 18 persoane, dintre care 7 pompieri și 2 jurnaliști. Deși vorbim despre două situații relativ diferite, vorbim în același timp despre același tip de substanță și aceiași ignoranță a autorităților. Din spusele președintelui libanez, citat de BBC, acel depozit ar fi existat acolo timp de 6 ani, 6 ani în care, zi după zi, siguranța cetățenilor era supusă unui risc imens. Un risc care, în cele din urmă, a dus la tragedia din urmă cu două zile.

Corupția, alături de ignoranța autorităților, au dus neîndoielnic la această situație tragică, Libanul fiind perceput ca un stat cu corupție ridicată, aflându-se pe locul 137, obținând doar 28 din cele 100 de puncte disponibile în cadrul indexului realizat de Transparency International. România, spre deosebire de Liban, se află pe locul 70, cu 44 de puncte obținute. Cu toate astea, corupția, ignoranța autorităților și incompetența lor au dus la tragedia de la Colectiv. O tragedie care indubitabil putea să fie evitată.

În 2013 în Brazilia (Kiss – 168 victime) și în 2003, în SUA (Station Club – 230 victime), s-au produs tragedii similare celei de la Colectiv. Aceleași pirotehnice, aterizate pe aceeași spumă acustică, care s-a aprins într-un timp mult prea scurt pentru a mai putea salva situația. Probabil că dacă comunicarea între state ar fi fost mai bună pe astfel de subiecte și corupția ar fi fost mai redusă aceste evenimente, împreună cu cel din Colectiv și cel din urmă cu două zile puteau să fie evitate.

Probabil că, dacă printre acorduri comerciale, achiziții de armament și strategii de securitate s-ar alătura în agenda internațională și discuții despre reducerea corupției și despre evitarea anumitor tragedii civile, astfel încât să nu se mai reproducă și eventual despre crearea unor brigăzi și planuri de intervenție rapidă internațională în caz de tragedii de mari dimensiuni am avea mai puține victime din astfel de motive.

Vos commentaires
moderare à priori

Attention, votre message n’apparaîtra qu’après avoir été relu et approuvé.

Qui êtes-vous ?

Pour afficher votre trombine avec votre message, enregistrez-la d’abord sur gravatar.com (gratuit et indolore) et n’oubliez pas d’indiquer votre adresse e-mail ici.

Ajoutez votre commentaire ici

Ce champ accepte les raccourcis SPIP {{gras}} {italique} -*liste [texte->url] <quote> <code> et le code HTML <q> <del> <ins>. Pour créer des paragraphes, laissez simplement des lignes vides.

Suivre les commentaires : RSS 2.0 | Atom