“Așa arată renașterea unei națiuni”

Protestele din Belarus - drumul spre democrație

, by Dasha Shkarupina, Diana Escariu

“Așa arată renașterea unei națiuni”

Dasha Shkarupina este studentă la Științe Sociale la Vrije Universiteit Bruxelles și studentă la Filosofie part-time la Universitatea de Stat din Belarus. S-a născut la Minsk, Belarus și s-a mutat la Bruxelles în urmă cu un an. Domeniile sale de interes includ instituțiile UE, politica globală și comunicarea.

De la alegerile prezidențiale de duminică trecută (9 august), Dasha a fost la Minsk. Într-o conversație cu redactorul pentru Afaceri Globale, Christian Gibbons, Dasha rezumă evenimentele petrecute de atunci.

CHRISTIAN GIBBONS: După alegerile istorice, dar mai ales frauduloase din 9 august, președintele bielorus, Aleksandr Lukașenko, a decis în schimb să își mențină puterea prin forțe armate. Îmi puteți spune dacă Lukașenko are vreun grad de sprijin în rândul bielorușilor?

DASHA SHKARUPINA: Nu cred că au existat linii de eroare. Numărul de persoane care îl susțin pe Lukașenko este extrem de mic. Pentru noi, este destul de clar că aproape nimeni nu-l mai dorește pe Lukașenko la putere. Există câteva excepții desigur: electoratul lui Lukașenko este format, de obicei, din parlamentari, lucrători guvernamentali, ofițeri de poliție și alții. Există și mai mulți susținători ocazionali, de obicei în rândul persoanelor în vârstă și al oamenilor de afaceri.

Ultimele două categorii menționate nu văd regimul lui Lukașenko ca fiind o dictatură din două motive. O parte din ei spun că „în URSS lucrurile s-au agravat, iar acum nu avem război”. O altă categorie spune: „Am bani, o casă și copiii mei. Am tot ce îmi doresc și pentru mine este suficient”. Dar lucrurile nu sunt chiar atât de simple.

CHRISTIAN GIBBONS: Deci, în opinia ta, ce a motivat atât de mulți oameni să i se opună lui Lukașenko?

DASHA SHKARUPINA: Personal, îl văd pe Lukașenko ca fiind o persoană care nu mai poate analiza și interpreta în mod adecvat unele lucruri. El ar crede mai degrabă în teoriile conspirației - cum ar fi faptul că coronavirusul nu există - decât să creadă că oamenii s-au săturat de el și nu-l mai vor la conducere.

Pentru majoritatea persoanelor care susțin candidații alternativi, banii sunt un lucru mai puțin important. Mai degrabă, milităm pentru libertatea de exprimare, democrație și alegeri corecte. Vrem să se schimbe președintele. În opinia mea, există un clivaj interesant. Bielorușii și-au pierdut sentimentul identității naționale cu mult timp în urmă, din cauza ocupației rusești și devenind parte a URSS. După ce Lukașenko a devenit președinte, a schimbat steagul, imnul și emblema țării - care au fost ultimele trei lucruri care au unit poporul nostru.

Acum, însă, deoarece oamenii luptă împreună, ne unim și începem din nou să devenim o națiune. În proteste puteți vedea un steag alb-roșu-alb: steagul nostru istoric. Și oamenii îl doresc înapoi împreună cu identitatea noastră, lucruri pe care eu le văd ca renașterea unei națiuni.

“Deoarece oamenii luptă împreună, ne unim și începem să devenim încă o dată o națiune.”

CHRISTIAN GIBBONS: Acum, pe 11 august, candidatul principal al opoziției - Svetlana Tihanovskaia - a fugit din Belarus „de dragul copiilor ei”. În mass-media occidentală, Tihanovskaia a fost adesea definită ca o persoană de facto lider (deși nu așa s-a perceput ea însăși). Ce consecințe a avut plecarea ei mai exact?

DASHA SHKARUPINA: Revin la ceea ce spuneam anterior. Putem vedea că Lukașenko se teme de Svetlana și că știe că a pierdut aceste alegeri. În caz contrar, de ce ar fi fost forțată să fugă din țară?

În timpul alegerilor, au fost create niște platforme alternative pentru a număra voturi, dintre care cea mai populară a fost numită „Golos” și care a înregistrat un milion de oameni. Potrivit acestei platforme, 800.000 de mii de oameni au votat pentru Tihanovskaia, ceea ce contrazice deja rezultatele oficiale ale sondajului, care susțin că doar 500.000 au votat-o ​​pentru ea. Făcând câteva statistici simple și aruncând o privire asupra mișcărilor de protest acum, putem vedea clar că mai mult de jumătate din populație a votat pentru Svetlana.

Dar Svetlana nu a fost niciodată un lider de opoziție pentru poporul nostru. Era mai degrabă o persoană care a construit alianțe și a creat un consens printre cei care doresc să îl răstoarne pe Lukașenko. Svetlana este, mai degrabă pentru noi, un simbol al opoziției.

CHRISTIAN GIBBONS: Dar acum acest simbol al opoziției nu mai este în Belarus. Ca urmare, cum s-au schimbat lucrurile de când a plecat? În ce măsură opoziția este chiar coordonată?

DASHA SHKARUPINA: De la bun început, Svetlana nu a cerut ca oamenii să iasă pe străzi - noi am făcut-o singuri. Deci, lucrurile nu se vor schimba deloc după ce a dispărut. Protestele nu se vor opri. A plecat marți din țară, iar de atunci am avut proteste în fiecare zi, în mod constant.

Cu toate acestea, alianța ei susține în continuare oamenii care merg la proteste și încearcă să îi ajute. Maria Koleșnikova se află încă în Belarus, alături de ceilalți voluntari și oameni care au lucrat pentru alianță. Aceștia strâng fonduri pentru persoanele care au fost arestate, le conectează cu avocații, trimit alimente și medicamente în închisori și ajută în multe alte moduri. Veronica Tsepkalo a părăsit țara în ziua alegerilor, dar chiar și de acolo, sprijină oamenii. A fost implicată în proteste de solidaritate de la Moscova, apoi ulterior din Ucraina.

CHRISTIAN GIBBONS: Să vorbim despre perspectiva intervenției străine pentru un moment. Lukașenko a reușit să creeze un mic scandal la sfârșitul lunii iulie, când 33 de mercenari ruși au fost reținuți la Minsk. Lukașenko a susținut că acești mercenari - care aparțineau grupului Wagner afiliat la Kremlin - doreau să destabilizeze alegerile. Toate acestea au fost distrageri?

DASHA SHKARUPINA: La alegerile anterioare, Lukașenko a făcut același lucru. Deci, oamenii nu au crezut în această poveste cu cei 33 de mercenari ruși. În opinia mea, a vrut să demobilizeze mișcările de opoziție și să-i facă pe oameni să creadă că soțul Svetlanei, Siarhei, a fost cel care i-a plătit pe acești oameni pentru a veni în Belarus. În mod clar, nu a reușit cu această mișcare, deși a oferit Rusiei încă un motiv pentru a interveni în țara noastră și în procesul electoral.

CHRISTIAN GIBBONS: Există îngrijorări față de implicarea rusă?

DASHA SHKARUPINA: Este greu să spunem în acest moment dacă ar trebui să ne preocupe acest aspect.

CHRISTIAN GIBBONS: Ai putea enumera pe scurt o serie de scenarii, ce s-ar putea întâmpla dacă Lukașenko pierde efectiv această luptă? Ce ar veni după Lukașenko?

DASHA SHKARUPINA: În primul rând, vrem ca Svetlana să intre la conducere. Oamenii au votat-o, așa că acest lucru este prioritar. Dar nu știm exact cum Lukașenko se va da la o parte. Dacă acest lucru va fi posibil doar printr-o revoluție, lucrurile ar putea fi și mai dificile. Dar de vreme ce vrem ca el să se retragă în pace și cedează biroul lui Tihanovskaia, nu cred că o revoluție va avea loc în Belarus. Puteți vedea că oamenii sunt împotriva violențelor pe străzi în favoarea grevei lucrătorilor. Protestează pașnic în timpul zilei și blochează străzile centrale ale capitalei, astfel încât să paralizeze economia.

Deci, cred că cel mai probabil scenariu va fi acela că Tihanovskaia va prelua funcția, apoi va dizolva parlamentul și alte organe de conducere. Unii oameni vor fi arestați, iar alții vor fi concediați. Ulterior, va propune alegeri parlamentare, unde am putea vedea pe toți cei care au fost arestați sau neînregistrați (Victor Babarico, Valeri Țepkalo și Siarhei Țihanouski). După aceasta, vom avea alegeri reale și corecte, iar Belarusul își va alege în cele din urmă noul președinte.

“În Belarus, suntem crescuți cu frică. Cu toate acestea, în ultimii 10 ani, a luat naștere o adevărată mișcare pro-democratică.”

CHRISTIAN GIBBONS: Acesta este un scenariu destul de optimist. Nu ești deloc îngrijorată de ce s-ar putea întâmpla în continuare?

DASHA SHKARUPINA: În Uniunea Sovietică, oamenii nu aveau libertate de exprimare și au fost trimiși în lagărele de concentrare pentru a gândi diferit. Lukașenko a făcut exact același lucru în toți acești 26 de ani. În Belarus, suntem deja născuți cu frica în sânge. Suntem crescuți cu frica printre noi. În urmă cu doar 100 de ani, iobăgia - sau mai bine zis sclavia - a fost încheiată în această țară, dar unele lucruri pur și simplu nu s-au schimbat de atunci. Oamenii încă îl văd pe președinte ca pe un tătuc sau o figură asemănătoare țarului, iar oamenii noștri încă se simt țărani.

Prin urmare, a fost într-adevăr neobișnuit ca locuitorii bieloruși să ceară democrația și să participe la o mișcare pro-democratică. Lukașenko a creat o iluzie a democrației, iar ultima dată când aceasta a existat cu adevărat în Belarus a fost cu mult timp în urmă, pe vremea Comunității Polone-Lituaniene. Cu toate acestea, în ultimii 10 ani, s-a născut o adevărată mișcare pro-democratică.

Eu, personal, leg acest lucru cu apariția internetului. Majoritatea oamenilor din Belarus au acces la internet. Și de atunci, au fost mulți bieloruși care au dorit să adere la Uniunea Europeană. În grupul meu de prieteni, eu sunt întotdeauna cea care vorbește constant despre nevoia de a fi la curent cu ceea ce face UE. Poate părea surprinzător, dar oamenii noștri sunt total opuși integrării cu Rusia. Ne vedem ca fiind europeni, iar oamenii noștri vor să fie europeni.

***

Traducerea și adaptarea interviului a fost realizată de Diana Escariu.

Your comments

pre-moderation

Warning, your message will only be displayed after it has been checked and approved.

Who are you?

To show your avatar with your message, register it first on gravatar.com (free et painless) and don’t forget to indicate your Email addresse here.

Enter your comment here

This form accepts SPIP shortcuts {{bold}} {italic} -*list [text->url] <quote> <code> and HTML code <q> <del> <ins>. To create paragraphs, just leave empty lines.

Follow the comments: RSS 2.0 | Atom